|
RIGORDU DI 'NA MANU ISATA
Vju
e guardu lu paisi,
quannu ancora
avia li balàti;
e la genti, fora,
'ntra li strati,
sutta lu suli cucenti,
parrari junciuta;
mentri all'umbra
di 'na manu jsata,
'na vicchiaredda
cuntannu joca
a lu carmuciu 'mbambulatu,
ca cu lu sguardu assenti
curri
'ntra dda fàula 'nvintata.
Ora, a tempu scurdatu,
cercu, caminannu
nna ddi strati... nenti.
La genti
ca tannu parrava,
ora, fui 'n fretta.
Lu carmuciu già granni,
s'avvrazza forti
a lu prisenti;
jornu senza méta,
cursa sfrinata.
…Quantu valuri avia,
oh carmuciu...!
dda manu jsata.
Rocco
Chinnici |