I CANTASTORIE

Radici & Civiltà

TODARO GIOACCHINO TODARO GIOACCHINO Pubblicato il 10/03/2018
I CANTASTORIE
L’eventuale pubblicazione di parziali brani musicali allegati a testi scritti è fatta a titolo di Demo, essendo essa finalizzata a documentare la relativa ricerca della rubrica “Radici & civiltà” non avente scopo di lucro, ma, piuttosto, finalità di libera divulgazione culturale.

I CANTASTORIE

Eranu  pueti mal’ arrinisciuti
ca giravanu pi’ tutti li paìsi,
cantavanu storii  pì li strati
pi’ purtari, accussì, pani a’ li casi.

Su’ fatti veri e nun ammanicati,
davanu vuci a tutti li quartera
di tradimenti e dilitti efferati,
pì scumpariri prima di’ la sira.

Cantavanu di Portella Ginestra *          
la stragi di tanti ‘nnucenti morti
pi’ manu c’ora è ditta Cosa-nostra,
ca tannu  era cchiù agguerrita e forti.

Li gesta e poi la fini di Giulianu,
di  Montelepre  Re   ‘ncurunatu,
traditu da Pisciotta sò cuscinu,
ca ‘n carciri murì avvilinatu.

Di  Placido  Rizzotto la scumparsa, **    
sindacalista onestu  ora d’impacciu,
pì dari  cchiù terra a’  la genti scarsa
murì ittatu d’intra ad un cripacciu.

Tutti li vecchi, fimmini e carusi,
misi ammunziddati ad iddu a giru tunnu,
ascutavanu cu’ l’oricchi tisi
cosi ca parian di ‘n’atru munnu.

Unu gridava misu a la chitarra,
mentri l’atru signava ‘na figura:
un briganti era d’arretu di ‘na sbarra
p’aviri cumminatu  ‘na  sciagura.

Eranu sceni fatti su ‘n tiluni,
disignati da ‘n’artista natu,
giravanu  a canciari  lu cupiuni
comu si fussi un album di fotu.

Ch’ist’ era tannu  lu teligiornali
ca dava l’accadutu di li cosi
e la  nutizia era sempr’ attuali,
pur’ a sintirla dopu tanti misi.

A nui parìa di stari a’ lu tiatru
tutti assittati ‘n prima fila misi,
la nostra menti nun pinsava ad atru
si nun a ‘mmaginari chiddi cosi.

Cu stava a vucca aperta ad ascutari
e l’occhi avìa tutti sbarracati,
picchì disìu tantu avìa capiri
chiddi fatti ca vinìan cuntati.

Lu vecchiu arzillu ch’era statu ‘n guerra,
fumannu cu’ la pipa di cannedda,
pi’ la stanchizza s’era misu ‘nterra
dicennu ca… la vita è sempri chidda.

Ch’ist’era la strata ,tannu,  pì tutti:
cinima, tiatru e pì nui palestra,
unni carusi si curria a frotti
e di viviri ‘n comuni era maistra.

Nun c’eranu machini,  sulu muli
e la si vulìa beni cun affettu,
ci si mittìa a’ l’ummira o lu suli
e  ad  asciucari li  ficu e l’astrattu.

Di li sceni nun c’era dipinnenza,
pi’ comu oggi si senti raccuntari
ed appena si rumpìa  l’adunanza
si riturnava subitu a ijucari.
_________________
di Gioacchino Todaro

Note:   *     (I Maggio 1947)
            **    (periodo della riforma agraria)


Viste 9227 - Commenti 0
Iscriviti
ed inizia a pubblicare i tuoi contributi culturali