ALL`EBBICA

Radici & Civiltà

TODARO GIOACCHINO TODARO GIOACCHINO Pubblicato il 19/02/2019
ALL`EBBICA
L’eventuale pubblicazione di parziali brani musicali allegati a testi scritti è fatta a titolo di Demo, essendo essa finalizzata a documentare la relativa ricerca della rubrica “Radici & civiltà” non avente scopo di lucro, ma, piuttosto, finalità di libera divulgazione culturale.

ALL`EBBICA


Ai tiempi… di li canonici di lignu,

quannu cumannava lu “Sardiscu”,

l’uomini a mari a farisi lu bagnu

e li fimmini assittati a lu friscu.


Mannati  sempri a fari la quasetta

e a dari viersu  a li so’ figghi;

stari a pinsari… propriu nu’ ci spetta,

“ … è megghiu  ca nu’ parri pirchì sbagghi! “.


‘Mpignati, all’arba, a fari  pani e  pasta-artigianale'>pasta,

pirunetta, magghiuna e cutri  di pezza,

a cùsiri, ad accurzari quantu basta,

ficu sicchi ed  agghi da fari a  trizza.


Lana da cardari e cu’ lu fusu fila,

tutti li robbi  lava  ‘nta la pila,

jietta la simenta a surcu e  l’aria attizza,

caccia la pagghia pi  jinchiri cannizza.   


Nun eranu  nisciuti finu ad ora,

lu mari, mancu vistu ‘n cartullina;

d’ u paisi canuscianu quattru mura

di petra  cù   terra a postu di quacina.


Taliavanu, alluccuti, la grannizza

di dda giebbia funnuta china d’acqua,

ca cu’ la rina e li petri si trozza:

cu si vagna li piedi e cu si sciacqua


Tutti li pisci supra di li scogghi,

rIstavanu muti, senza pipitari,

vidiennu li mutanni a li cavigghi,

comu robbi stisi  ad asciucari !


Anzi… ca nu’ Ii vittiru vistuti

cu’  sciallu a pizzu supra li spaddi,

vistina longa e  viletta di sita

ca ci cupuna la frunti e capiddi.


Od a luttu, dudici misi l’annu,

pì rispiettari tutti li famigghi

c’hannu lassatu, a turnu, chistu munnu:

ricordu me’ matri sempri ‘n gramagghi !


Nu’ sunnu migranti, sunnu paisani

addubbati  a la manera  saracina.

Cù lu sbarcu di li miricani

s’accurzaru li mutanni e la vistina.


S’ammudirnaru tutti allegramenti   

tingiennusi lu mussu, accuomu veni,

capiddi rizzi cu’ la permanenti

faciennu la figura di  biddini.


Pruvaru, puru, a riturnari a mari

cu’ occhiali e armati di bikini

pirchì avìanu cosi d’ammustrari:

ma no’ cchiù, comu all’ebbica, genuini!


‘Ncuminciaru ad addiirisi lu zitu,

 circannu l’amuri e li biddizzi;

 so’ patri si misi, ora, a stari mutu

 si nu’ s’appattanu cetu e ricchizzi


Nu’ parramu d’iri cchiù ‘n campagna

e mancu d’arrinari scecchi e muli;

pì tanti si scriviu,su rigistri e la lavagna:

“ trasferitu, ‘n Cuntinenti, ‘nta ‘na città ‘ndustriali.


U’ picciuotttu  sparau a li zappuna,

duoppu ca s’arruolò Carabinieri;

pinsava d’aviri fattu  `a so’ furtuna:

muriu a mutivu di Giulianu Turi.


Criscieru, p’accussì, pruni e ruvetta

‘nta tutta la nostra terra cara;

nu’ s’ha truvatu, ancora, ‘na ricetta

pì quantu la giuvintù si nni ‘nnamura !


Lu viecchiu, ca sapìa tanti cosi,   

pì la mudernità vinni scartatu:

nu’ fici cchiù scola a granni e carusi

da cui, prima, era tantu ascutatu !

                              
Si dissi d’ u’ parrari ‘nsicilianu,

di lassari li custumi a l’antica,

d’ u’ diri  di vossia all’anzianu

e mancu  a so’ pà… ssabbenedica!


D’u’ chiangiri cchiù quannu si mori,

e, nimmenu, pì tiatru, vrami e vuci.

Nenti, a li fimmineddi, scocchi niri

e ruocculi comu l’antichi greci.


Livaru di listari littri e purtieddi

e di nun nesciri, pì misi , fori.

Nun ficiru sfilari l’orfanieddi

c’avianu già,di sua, tantu duluri .

      
Nenti cchiù varva longa e cuoppuli niri

e mancu, pì l’armali giummi scuri;

ora   faretti cu’ rosi e sciuri

senza viletta, pì s’ammucciari.

                        
Nun era tiempu di “ La Scola Bona”,

e li casi nu’ sunnu tantu rari,

ca lu maistru si pigghia a timpuluna;

 vannu ‘nsemmula  alunni e genitori.


C’era, pì tannu, ‘a  “ santa bacchetta “

accù a li richiami eranu surdi.

Scola e famigghia ‘na sula ricetta:

“L’arbulu s’addrizza mentri ch’è virdi ! “


Era maistru cù tantu di talentu

si usava li manu e lu cintu

ed era, macari, un parmu e tanticchia

a mettiri ciciri  a li dinocchia.


Lu ribelli, ca l’ingiustu lu disdigna,

è postu a cavaddu a la lavagna.

Ancora nu’ c’era la Montessori…

p’aviri lezioni accomu  ‘nsignari !


Datu ca cadieru muri e cunfini

si ‘mbastardieru tuntti li custumi;

c’è picca e nenti di li tradizioni:

amu persu ogni sorta di legami.


S’ammiscaru la ‘ntrita cu li scorci,

lu magaru è scanciatu pì spiziali,

cani e gatti a spassu cu’ li surci,

e chistu… vuonnu diri ch’è nurmali?


Si vuonnu riscupriri li  paroli

e lu mangiari di l’antichi  nostri .

Si  ficiru scappari  scecchi e muli…

avissimu a circari li capistri ?

                                                                                                 
Sempri all’ebbica, cu stava a  rignari

misi ‘na liggi,  cu’  tantu di  pena

accù, “ pì nicissità” , java fori;

cchù megghiu, pì capiri, a li cumuna !


E piccù vagnava, quannu c’è scuru,

jittannula da la finestra fora,

cu  si truvava a passari sutta tiru,   

cu’ tutta “l’acqua” fatta la sira.


Riturnannu, accussì,  tra luna e stiddi,   

jiastimiannu mali e cu’ li niervi a piezzi,

‘mprufumatu da  scarpi a li capiddi:

mancu quannu si nni fujiu a nozzi !


Cu  stava   `nta li bassi o li cammari,

accittaru,  com’era stabilitu,

d’assittarisi supra di li cantari,

‘mpostu da lu Putiri pì decretu


Vasi greci, di fattura studiata,

già in usu  e di fama rinumata,

cu’ tantu d’avvirtenza: “ Appena usatu…,

tinitilu a lu friscu…, cupunatu ! “


Principi, Principissi e Barunetti,

burgisi, mastri e pupulani tutti,

sia di jiornu, ca macari di notti,

ristavanu appagati e suddisfatti !


Canciaru li custumi, tinti o buoni,

e vinniru, pì chistu, atri mistieri.

All’affacciu  o, cupunati, ammucciuni,

la matina li javanu a svacantari.


Purtannuli ‘n testa e manu a lu sciancu,

dintra ‘na carretta tirata d’u’ sceccu,

sutta  n’ascidda  pì lu manicu  mancu,

o supra la mula  arrinata da Ciccu.


Fu p’accussì ca mastru Sarvaturi,

tutti li jorna e prima di scurari,

nu’ si vitti cchiù, di prescia, iri fori

pì cosa ca putiti ‘mmaginari.


E,mancu si sintì cchiù da li cummari,

sempri a spiari accù passa di fora:

“ Unni curriti…, mastru Sarvaturi…,

aviti ‘na facenna di primura ? “


Pì ‘na vota… ca si pirmisi diri

chiaru, a ‘na cummari ‘nsullintusa,

lu mutivu…e si vulìa gradiri…,

fu amminazzatu e pigghiatu  pì vastasu !


La funti è certa…, li nutizi veri….

ripurtati da fimmini e scarpara.

Ora… a vulirici,  beni,  a pinsari:

“ Chistu ed atru, all’ ebbica, lu munnu era !



 Gioacchino Todaro 


Viste 8203 - Commenti 0
Iscriviti
ed inizia a pubblicare i tuoi contributi culturali